Ce înseamnă familia? De ce m-am născut tocmai aici? De ce ești tu mama mea? De ce l-ai ales pe el să-mi fie tată?De ce nu m-ați chemat la nunta voastră? De ce m-ați ales pe mine? …sunt doar o serie de întrebări banale pe care le punem părinților noștri încă de când începem să vorbim, de pe la vârsta de 2-3 ani când e perioada “De ce-ului?”.

       Îți aduci aminte de primii tăi pași? Nu? Nici eu :)) noroc că părinții mei au surprins o serie de fotografii în care se vede cine mă ajuta cu problema aceasta…era chiar fratele meu, el mă ținea de mână…dar sunt convinsă că de câte ori avea ocazia, mă împingea de la spate să mă tot rostogolesc, având în vedere că prima reacție pe care a avut-o în clipa în care m-a văzut a fost să latre , dar ce poți face , așa sunt frații.
deea si alex
Nu îți poți alege familia, dar cu siguranță ajungi în viață să îți dai seama că de fapt nici nu ai vrea să fi avut puterea asta , de a-ți alege singur propria familie , pentru că cea pe care o ai e pur și simplu cea potrivită pentru tine. Unii nu au șansa la o familie a lor , iar de cele mai multe ori avem tendința de a spune “ Să-și cumpere”. Ei bine, familia se poate cumpăra în ziua de astăzi probabil, dar cheia stă în fericire…iar fericirea nu reprezintă ceva ce poți cumpăra. Poți locui într-un palat învăluit în mătase, cu zeci de oameni în jurul tău care îți fac toate poftele, având cele mai spectaculoase ținute , dar le ai degeaba atunci când nu poți să te bucuri de ele alături de cineva drag. Persoanele nu pot fi înlocuite în adâncul sufletului de lucruri niciodată….niciodată …iar la rândul ei familia nu poate fi înlocuită niciodată de absolut nimic, nici măcar de prieteni. Haide să îți dau un simplu exemplu : de câte ori  ai  avut un prieten cu care nu ai mai ținut legătura absolut deloc după o mică ceartă , neînțelegere , când au intervenit prea multe chestii negative…și de câte ori te-ai certat cu fratele/sora ta ajungând până la degete mușcate/rupte, zgârieturi și alte tipuri de bătăi, iar după 2 ore v-ați fi vorbit de parcă nu s-a întâmplat nimic? Ei bine, acesta e spiritul familiei…orice s-ar întâmpla, oricât de rea ar fi situația, ei mereu vor fi acolo pentru tine.
        Ce reprezintă familia pentru mine? Pentru mine, familia mea este ca o casă, construită cărămidă cu cărămidă (părinții ,eu și fratele meu),zugrăvită cu armonie, comunicare, înțelegere, respect și cel mai de preț lucru: DRAGOSTE !!! În felul acesta îi dăm noi culoare zi de zi. Dar după cum știți și voi, cum arată o casă fără acoperiș? Acoperișul casei mele e reprezentat de fratele meu. Se vorbește de acel suflet pereche, lucru care te duce cu gândul la persoana iubită din viața ta. Ei bine acea persoană poate fi reprezentată de iubit, mamă, tată, soră, frate, poate chiar și un bunic. Sufletul pereche pentru mine este reprezentat de acea persoană pentru care ești în stare de orice, inclusiv să-ți dai viața. Prin urmare sufletul meu pereche este fratele meu, mâna mea dreaptă. El m-a ajutat să fac primii pași, el m-a luat cu el peste tot și mă făcea “codiță”, el a fost cauza pentru care am învățat să scriu și să citesc mai repede decât ar fi trebuit, el m-a învățat să mă apăr sau mai bine zis să mă bat și credeți-mă că par eu firavă dar am o lovitură destul de puternică ; el a fost cel lângă care stăteam de fiecare dată când era furtună, el este singurul cu care pot comunica din priviri , telepatic . Așa că ori de câte ori are nevoie de mine sunt și eu la rândul meu alături de el, când suferă , caut și în gaură de șarpe “motivul ” stării lui și remediem situația. În ultima perioadă am fost în multe locuri unde aveam alături oameni frumoși , așa că de fiecare dată când aveam nevoie ca el să-mi fie alături , strângeam mâna dreaptă și era cu mine.

Hold-a-Girl's-Hand-Step-9

DSC_0026tt4 modified DSC_0039b5xx modified modified modified
     Iubesc tablourile de familie. Și când spun tablou de familie mă refer la familia aceea unită, care deși a trecut prin multe încercări, suișuri și coborâșuri ei sunt mereu acolo în căsuța lor neavând nevoie să cunoască numărul banilor din cont ca să fie fericiți. Ei sunt fericiți pur și simplu , având nevoie  doar de strictul necesar, deoarece banii se fac, dar fericirea nu se poate nici face ,n ici cumpăra după cum relatam anterior.
DSC_0032f modified modified modified

       Datorită familiei am devenit ceea ce sunt , deoarece în interiorul ei mi-am format cele mai importante structuri: politețea, punctualitatea, cei  7 ani de acasă, ordinea, grija față de cei dragi, răbdarea , demnitatea, iar ultima dar nu cea din urmă,  iertarea. Prin urmare părinții mei și-au atins țelul.Pot spune că sunt până la lună și înapoi de mulțumită pentru toată munca lor. Ei sunt singurii care nu au uitat niciodată de ziua mea, ei sunt singurii care știu toate problemele, toate suferințele, toate zilele fericite prin care am trecut, ei sunt singurii care o să mă ierte la nesfârșit oricât de neastâmpărată și insuportabilă aș fi…doar ei.

       De felul meu pot spune că sunt o persoană care se atașează exagerat de repede din momentul în care am lăsat pe cineva să se apropie de mine.Atunci imaginează-ți atașamentul meu față de familia mea,f iind alături de ea 22 ani și 7 luni…fără limite.

       Spune-mi tu mie când ai o problemă, când dai peste un obstacol, când câștigi un concurs, când iei un examen, când primești confirmarea de angajare, când ești acceptat într-o instituție, când te-ai îndrăgostit pentru prima dată, când ești departe, când râzi, când plângi …spune-mi la cine îți fuge gândul prima dată? Pe cine suni? La cine te întorci? Sunt convinsă că gândul tău ia primul tren spre casă, pentru că după cum se zice :”Nicăieri nu e ca acasă”, iar când zicem acasă , nu ne gândim la casa propriu zisă , deoarece “acasă” pentru noi este familia. La ea se referă acel “acasă”, pentru că până la urmă nu ne este dor de cei patru pereți între care stăm , ci de cei alături de care stăm între cei patru pereți.

       Atunci când zilnic ești alături de familia ta, probabil nu îți dai seama cât de mult te ajută, te enervezi repede când “stă cu gura pe tine”, nu îți lipsesc deloc și nu îți petreci suficient timp alături de ei, prin simplul fapt că te închizi în cameră, îți pui căștile pe urechi , petreci mai mult timp afară decât acasă.Dar în momentul în care ești departe de ei o perioadă de timp…o lună..două…poate trei …sau poate un an,atunci realizezi fiecare diferență,simți cum te cuprinde dorul, îți este dor să te alinte părinții, după cum și ai mei o făceau…parcă îl aud pe tati „Ce faci tandră?” …și îți dorești să faci unele mici schimbări în comportamentul tău: să acorzi mai multă atenție părinților, să nu-i repezești, să îți vizitezi mai mult bunicii, să îi ajuți cu orice crezi că îi va face fericiți. Orice loc minunat am văzut , aveam mereu un gând:” De ar fi și ai mei aici ”, așa că i-am luat cu mine peste tot purtând această brățară pentru că îi iubesc de nu mai pot și le datorez totul pentru ceea ce m-au învățat să devin.

fam (11)fDSC_00j09

       Fă  loc în programul tău și pentru familia ta. Acordă-le puțin din nebunia ta, pentru că și ei la rândul lor au fost tineri și deși se plâng mai mereu, le place să fie tachinați. În felul acesta se simt iubiți și  importanți . Dacă ești certat cu ei, sună-i…fă tu primul pas că nu o să regreți.

ddaDSC_0015 DSC_007dddUn sfat: prețuiește fiecare moment alături de familia ta și iubeste-o că o viață ai!!!
Tu ce ai de zis despre familia ta?

24 Responses
  • ancasita
    octombrie 18, 2013

    foarte frumos..familia este cea mai importanta 😡 :*

    • deeamya
      octombrie 18, 2013

      Categoric.nici nu se pune problema .Multumesc :*

  • andraborcea
    octombrie 21, 2013

    emotionanta si foarte frumoasa postare! de curand am inceput sa te follow-uiesc si pot sa spun ca ai un blog foarte frumos! Familia pentru mine inseamna totul, chiar daca nu suntem mereu zen, asa diferiti cum suntem impreuna facem un intreg, atat de perfect de imperfect! o seara frumoasa si cat mai multe postari asa speciale!

    • deeamya
      octombrie 21, 2013

      Multumesc…am scris tot ce am simtit pe moment …Si pentru mine e la fel de importanta si mai ales acum ca sunt departe de ceva timp,e amplificata importanta.
      Cat despre blogul meu in general nu pot spune ca este unul special,nu are un plan anume si nici multe postari nu am pentru ca nu prea am timp sa ma ocup de el.
      Daca le place si altora si apreciaza ceea ce fac,cu atat mai bine,chiar ma bucur .
      Te pup :*

      • luminita
        martie 23, 2014

        Minunata postare si minunati sunteti voi!!Familia..un cuvant atat de simplu si totusi atat de complex!!!Va pup:*

        • andreeamaria0
          martie 23, 2014

          Apreciez .Esti si tu o familista avand in vedere faptul ca intelegi cuvantul ” familia”.
          :*

  • Peter Botez
    ianuarie 17, 2014

    Esti un adevarat model Andreea, sper sa ai cat mai multi cititori pentru ca au ce invata
    Felicitari si mult succes in continuare

    Botez Bogdan Petru :*

    • deeamya
      ianuarie 17, 2014

      Multumesc frumos.Apreciez
      :*

  • Mirel Lazar
    august 8, 2014

    NO COMMENTS…. Cea mai frumoasa descriere a familiei facuta cu sufeltul nu cu mintea . Frumos … o famile care unii doar viseaza sa o aiba din diferite motive. Ai grija de tine 🙂

    • andreeamaria0
      august 8, 2014

      Multumesc frumos !!! Ma bucur ca lumea apreciaza inca lucrurile acestea .

  • alina
    septembrie 14, 2014

    Familia nu e nimic…te face sa suferi…sa n ai incredere in tine…sa uiti cine esti si de ce esti capabil…familia te jigneste, da ordine, cere perfectiune si asta doar pt ca ei sunt parinti si cred ca au drepturi…gresit!! Daca esti parinte trb in primul rand sa fii cel mai bun prieten al propriului copil…sa l asculti daca gandeste diferit de tine, nu sa l faci prost doar pt simplu fapt ca are propriile concepte despre viata…familia e doar un nume! :-j

    • andreeamaria0
      septembrie 14, 2014

      Nu generaliza.Eu in postul acesta am descris familia mea.Imi pare sincer rau pentru cei care nu au parte de familie in adevaratu sens al cuvantului…dar sunt convinsa ca acestia isi gasesc un refugiu in alte persoane pe care le va asocia cu familia.

  • anonimnecunoscut
    noiembrie 25, 2014

    Esti foarte frumoasa , si se vede ca sunteti o familie fericita ( tineti-o tot asa )

    • andreeamaria0
      noiembrie 28, 2014

      Multumesc frumos.
      In fond chiar suntem o familie fericita 😀

  • Sergiu Truta
    februarie 3, 2015

    Uitându-mă la cââââât este de citit, mă gândeam că nu are rost să-mi pierd timpul.
    După ce am citit primele rânduri, mi-am dat seama că-mi părea rău dacă nu citeam.
    Cred că în postarea asta, ai zis tot ce se putea zice… Tot ce e mai frumos, mai plăcut.
    Felicitări ! :-*

  • Mariaa
    februarie 8, 2015

    Esti frumoasa , si la fel si famlia ta ! :*

  • Alexandra
    iunie 4, 2015

    De ce nu mai pot sa imi descrac jocuri de pe magazin ply …numai daca am confirmarea la familia mea ..

  • Vasile
    februarie 22, 2016

    Foarte frumosa copunerea!!! o apreciez!!

  • Sebastian
    aprilie 21, 2016

    Salut Andreea,te-ar interesa o sedință foto pentru lenjerie intimă ? Un raspuns te rog.

  • Podarescu Alexandru
    iunie 16, 2017

    Felicitări pentru cuvintele de mai sus…:)

    • Andreea Maria
      iunie 24, 2017

      Multumesc frumos ! Ma bucur ca mai sunt oameni care citesc si textul, nu doar imaginile.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *