Cele mai funny faze de la întâlniri

by
  1. Ne-am întâlnit ca simpli amici, plângându-se cu mult timp înainte că e nou în oraș, că e decedat de plictiseală nemaiștiind ce să mai facă. Eu ca o fată bună ce sunt, am zis „Hai măi că nu mor. Ies o dată să aibă omul cu cine să mai schimbe două vorbe.” Zis și făcut. Am terminat cursurile de la facultate și m-am îndreptat spre cafenea. Abia știam cum îl cheamă și de unde este și el a și început să îmi explice ce așteptări are de la mine( pe scurt: relație super deschisă, el putând să iasă cu alte fete, iar eu desigur cu alți băieți), unde ne mutăm împreună în luna următoare, îmi explica ce tabieturi are și ce îmi este permis și ce nu. L-am ascultat pierdută timp de 30 de minute după care am bufnit în râs. I-am explicat situația dintre noi și că a mers cam departe cu imaginația. Am rămas prieteni până în ziua următoare când el m-a sunat și eu ” o scorpie insensibilă ce sunt mi-am permis să nu îi răspund, că cine mă cred dacă sunt fotomodel?!„. Îmi pare rău dragule că nu sunt modernă domnind chiar și pe tron cu telefonul în mână.
  2. Eram la mare și eram super entuziasmată de toată atmosfera de acolo. Am povestit 1-2 ore pe malul mării, după care am decis să mergem în club cu toți prietenii cu care eram în vacanță. El stătea într-o parte a stațiunii, iar eu fix în cea opusă. Ca un gentleman de care dădea dovadă, a pornit să mă conducă spre cazare, ca mai apoi să ne întâlnim cu toții în club. Am mers ceva vreme prin acea beznă totală. La un moment dat, m-am simțit stânjenită de faptul că a bătut atâta drum și ca un om simțit am zis că e frumos să spun măcar: „Hey, mai sunt doar două străzi, m-aș descurca.”, la care el „Aaa ok„. S-a întors și dus a fost. Mă mir că nu a greșit direcția în bezna care era. Pentru numele lui Dumnezeu, dacă ești gentlemanul care te crezi, du-ți „sarcina” până la capăt.
  3. Într-o zi de primăvară friguroasă, am decis să ieșim. Am povestit timp de 4 ore: viața mea, viața sa, viața altora și parcă nimic nu mă deranja. Părea că ne înțelegem destul de bine, asta până când a devenit serios spunându-mi că având în vedere faptul că ne înțelegem chiar atât de bine, ar putea fi ceva mai mult între noi, mai ales că vine sezonul nunților și nu mai poate merge singur având vârsta pe care o avea. Citez: „Mai chem eu câte o prietenă, dar atunci trebuie să pun eu toți banii și nu-mi convine. ” Stai ce? :))
  4. Aveam puțin timp la dispoziție, dar cu toate astea am decis să ne cunoaștem live la un fresh. Ne-am distrat copios, am tratat tot felul de discuții și chiar mi-a lăsat impresia că era un om super ok ( este în continuare, să nu se înțeleagă greșit). Am cerut nota de plată, iar eu am decis să-mi plătesc singură consumația. Ne-am contrazis timp de 2 minute pe tema aceasta, după care am căzut de acord că rămâne să plăteasca el doar de data aceasta. După 15 secunde ca și cum discuția nu ar fi avut loc, îmi cere 15 lei. Sincer, în interiorul meu am murit de 2 ori de râs.
  5. Îmi place să cunosc multă lume nouă, să le ascult povestea vieții, recunosc. Așa am cunoscut și următorul tip. După 3 discuții diferite mi-a ucis douăzeci de neuroni, după care am fost mega fericită că a decis să mergem la film, deoarece în gândul meu era „Slavă Domnului, măcar acolo tace.” Știi și tu că de ce îți e frică nu scapi. Ei bine, a ales cel mai aiurea film existent din toată lista aia și nu, nu a încetat cu vorba. Am spus că sunt eu exagerată, dar lumea mea s-a prăbușit atunci când mi-a spus: „Ha, măcar joacă actoarea mea preferată.„
  6. Era noaptea târziu, undeva la 23 și ceva când aud telefonul sunând. Era doar un mesaj. Citesc. Mă întreba frumos ce fac și dacă nu am chef de o plimbare. Hm pentru un moment mai că am stat pe gânduri. Întreb dacă are o direcție anume, spunându-mi că ar vrea să mergem să îl vizităm pe al său bunic. Pare drăguț nu? Ei bine, bunicul său a murit acum doi ani. Trage tu concluziile.
    Care este cea mai amuzantă fază pe care ai pățit-o tu?

No Comments Yet.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *