Ce te face magic, Bucureşti ?

by

Toate poveştile triste trebuie să aibă un final fericit. Cândva tu erai o simplă clădire, pe când eu acum te văd ca pe o operă de artă…străluceşti în ochii mei şi mă inspiri profund. Noi tânjim după un strop de căldură, pasiune, imaginaţie, astfel încât putem să ne îndepărtăm puţin de tot ceea ce ţine de raţiune. Clădirile au prins viaţă odată cu vremea, atunci când cerul s-a întunecat, oraşul s-a îmbrăcat în toamnă.

Erau doar 15 grade, iar vântul mă înconjura cu rare valuri de căldură. Am luat oraşul la pas, să descopăr magia despre care vorbesc cu toţii. Am ales să merg pe cele mai întortocheate străduţe, unde am avut marea plăcere să descopăr arhitectura combinată cu mult bun gust, detalii nemaipomenite învăluite în lumină.Şi nu, nu o zic doar pentru a sparge figuri de stil în faţa ochilor tăi. Razele soarelui pur şi simplu se strecurau pe fiecare stradă, evidenţiind acele detalii care aşteaptau să fie descoperite. M-au fascinat până şi pisicile care dădeau târcoale cotiturilor. Pereţii clădirilor banale au fost învăluiţi de munca celor mai iscusiţi artişti. Mi-ar plăcea nespus ca în fiecare oraş oamenii talentaţi să-şi poată etala lucrările la vedere, în lumea reală, ca atunci când oamenii grăbiţi şi prinşi în munca cotidiană, când în fuga disperată după un trai decent, să poată da ochii cu arta care va adăuga o pată de culoare în ziua lor repezită.
Dar ceea ce face acest loc cu adevărat magic eşti tu şi tu şi toţi ceilalţi. În acest oraş găseşti toate tipurile de oameni, de la cei mai supărăcioşi până la cei mai simpatici şi mărinimoşi, veniţi din toate colţurile ţării sau poate lumii. Am întotdeauna marele noroc să dau peste oameni incredibili, care merită ţinuţi aproape. Am zâmbit când taximetristul acela mi-a dat prioritate, am zâmbit atunci când copilul de la colţul străzii şi-a vândut întregul stoc de flori,am zâmbit când mi-a scris dimineaţa tipul care se pare că locuia la doar 3 paşi de mine, am zâmbit când l-am văzut pe acel bărbat îmbrăcat extravagant că da, se simţea bine în pielea lui şi mi-a transmis şi mie starea lui, am zâmbit când ei cântau cu atâta pasiune pentru noi trecătorii, am zâmbit când mi-ai mulţumit, am zâmbit când ei se îmbrăţişau, am zâmbit larg că mi-ai zâmbit şi tu şi am zâmbit când noaptea oamenii nu au uitat că sunt ca fraţii.
Dincolo de agitaţie, în Bucureşti v-am găsit pe voi şi astfel am descoperit ce îl face magic în adevăratul sens al cuvântului.

Fiecare lucru este frumos, depinde doar de modul în care alegi să îl priveşti.

Tu ce magie ai descoperit în oraşul drag ţie ?
ezgif.com-gif-maker DSC_0263dd DSC_0270gg DSC_0255cd DSC_025ggg DSC_0256g DSC_0239d ezgif.com-gif-maker 4 ezgif.com-gif-maker 3 ezgif.com-gif-maker 2

Ea e Cristina, o femeie deosebită şi  totodată omul din spatele www.hainedelight.roDSC_0284fffOutfit:

Jumpsuit from Zara
Fringe coat from Atmosphere
Silver shirt made to order
Modena Bag from Jadu
Sunnies from Jadu

Pandora shoes from dEpurtat

0 Responses
  • Hersilea
    noiembrie 8, 2015

    O descriere frumoasa a micului nostru Paris. Eu merg des la Bucuresti si este exact cum spui tu, magic✨, te învăluie intr-o stare de bine, stare data atât de arhitectura clădirilor, cat si de oamenii drăguți de acolo, veniți din diverse colturi ale lumii.
    Ai ales o ținuta frumoasa si comoda pentru o plimbare prin Bucuresti.
    O duminica liniștita DEEA.
    Kisses, H.
    http://hersilea.wordpress.com

    • andreeamaria0
      noiembrie 8, 2015

      Multumesc draguta. Ma bucur ca ai inteles ideea si ca ai aceeasi stare cand ajungi in locurile respective. Te pup, o duminica placuta.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *