Haos organizat: renunți sau lupți?

by

FUNDAL albffffc

Și-a irosit toamna în așteptarea altui anotimp…și da, ai venit tu cu ale tale stări încărcate de emoție și nerăbdare, pregătit să-i dai lumea peste cap. Era înnebunită de valurile mesajelor pe care le-ai trimis zile la rând. În puținul timp, ai reușit ceea ce mulți au încercat neputincioși…ai reușit să-i îndulcești diminețile și totodată să-i alini nopțile. Cu fiecare clipă care trecea, ea adăuga încă o filă și încă una, fabulei care avea să o trăiască. Tu i-ai dat un sens în acest moment buimac al vieții, i-ai explicat care este rostul tău, i-ai explicat cum vezi lucrurile și pentru ce trebuie să lupte ea…și ea desigur că te-a înțeles perfect și a înțeles odată cu acest lucru că se poate. Ea și-a deschis sufletul și ți-a arătat că întotdeauna găsești exact ceea ce cauți. Ai realizat că ea este mai mult decât o simplă imagine… are un suflet și e unul atât de greu de descifrat, dar i-ai demonstrat că merită toată osteneala. Ea te-a pus la încercare, te-a rugat să-i vorbești gândind că în  tot ceea ce spui, se vorbește despre tine.

Erai un gentleman în textele tale, un lucru pe care ea îl urmărea de când se știa. Mereu și-a pus întrebarea:

Ce mă face femeie cu adevărat?

Răspunsul a venit neîncetat: femeie o face în primul și în primul rând persoana care are să-i fie alături pentru totdeauna, persoana care o va trata exact așa cum merită, persoana care îi oferă acea bucățică de respect și cel mai important este faptul că o femeie devine femeie cu adevărat atunci când e iubită necontenit.

S-a făcut lumină în discuția voastră și ai realizat că sunteți pe aceeași lungime de undă. Te-ai agățat cu putere de sufletul ei, ca o pisică de ghemul rozaliu de ață și nu…nu aveai de gând să-i dai curând drumul. Puterea magică a cuvintelor își făceau efectul.Tu știai cum să îți construiești zidul în jurul convingerilor sale, știai cum să-i acaparezi suflarea devenind consumatorul sufletului ei. Și ea naiva se lăsa dusă de același val care a dus-o și data trecută, dar îi făcea plăcere…o plăcere neînțeleasă, dar tot ce conta era că trăia clipa. Pentru un moment acele vorbe făceau cât tăria literelor gravate pe inelele fericirii.

Nu ai mai simțit niciodată singurătatea aceea…și totuși am impresia că nu erai suficient de singur.Ai văzut-o pentru o clipă realizând că trebuie să o cunoști…trebuie să știi totul, așa că încercai cu fiecare cuvânt să o aduci aproape… și mai aproape. Pe neașteptate răstori clepsidre timpurii spunându-i într-un final că te vei apropia tu de ea, fiindcă distanța nu trebuie să fie un impediment.

Cu cât treceau zilele cu atât devenea mai tensionată. Mereu se gândea la cum vei fi tu cu adevărat și la cum va fi ea în preajma ta.

Ziua de ieri îi dădea speranțe, iar ziua de mâine îi dădea emoții și trăiri.

Numărătoarea inversă a început. Și-a încrucișat brațele formând în orizont dungi și linii care îi ghidau drumul.I-ai promis 2 zile de povești nemuritoare, 48 de ore de priviri îndelungate, 2880 de minute de cunoaștere. Drumul părea că nu se mai termină, orele numărau cocorii zburători încetiniți de vântul amorțit, iar ea tresărea la fiecare luminiță având impresia că drumul a luat sfârșit.

Într-un târziu a ajuns la jumătatea drumului, pășind timidă prin mulțime. Avea să te întâlnească pe tine, să te prindă de mână așa cum și-a imaginat. Din marea mulțime învolburată ai apărut zâmbind, creându-i o stare de du-te vino. I-a crescut inima atunci când ai ajuns în fața ei, reacția ei fiind întinderea bleagă a mâinii…dar nu, tu ai tras-o deoparte și i-ai sărutat obrazul stâng imbujorat puternic.Ce s-a întâmplat? Credeai că nu a avut nici o reacție? Nu nu nu, de fapt a leșinat în interior de atâta emoție. Și-a imaginat următoarele secunde ca fiind o adevărată aventură : te-ar fi prins de mână de cum ai pășit, ți-ar fi sărit la gât legănându-se pe lângă corpul tău purtat de drumul obositor și ar fi stat celelalte secunde rămase înțepenită în puternica îmbrățișare a brațelor tale.

Dar ce-a urmat a lăsat-o rece…un rece pătrunzător până în adâncul măduvei. Fiorul acela îi cresta fiecare trăire, fiecare speranță și fiecare emoție pe care a crescut-o cu atâta voință.Ai reusit! I-ai dat din nou lumea peste cap. Din cele două zile i-ai oferit doar două ore, nu a apucat să spună nici da nici nu. Omul pe care îl știa deja, a dispărut sau nici măcar nu a existat vreodată. Ai luat ca un nemernic o bucată de piatră și ai început să-i cioplești frumosul suflet. I-ai spus că ai o durere în suflet, o durere și-un dor de trecut nefiind în stare nici măcar să-ți iei un rămas bun omenesc. Eram convinsă încă de la început că nu erai destul de singur. Dar ea e puternică…atât de puternică încât și-a lustruit cu propriile mâini sufletul, oferind strălucire valorii sale, strălucire pe care nimeni nu avea să o acopere cu mâlul deziluziilor sale.

I-ai dat o lecție de viață, pe care a primit-o așa cum se cuvine. Atunci a realizat că vara a fost cea care i-a oferit un loc alături de ea, o mână care să îi alunge tristețile, un braț care să-i țină de cald, o vorbă bună atunci când avea sau nu nevoie și ea…și ea tot ce a făcut a fost să creadă în cuvintele iernii aruncate ca dintr-o carte de bucate peste bolul plin de figuri de stil. De acum, orice ar fi ea nu mai lasă vara să renunțe așa ușor la ea.

Nu s-a lăsat mai prejos.Și-a rupt lanțurile, a evadat și a luat atitudine îmbrăcându-se în iarnă, cucerind anotimpurile cu al său zâmbet. Acum îți mulțumește că i-ai oferit viitorul lăsându-te pe tine să trăiești în trecut.

Sin­gu­rii oameni care per­cep între­gul tablou sunt cei care ies afară din cadru.

SONY DSCFollow me : andreea.mariabb

0 Responses

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *