Bună dimineaţa

by

saerefdsd

Bună dimineaţa frumoşilor şi la mulţi ani.E duminică dimineaţa,sărbătorile de iarna au cam trecut deşi mulţi dintre noi nu le-am simţit având în vedere faptul că a lipsit zăpada…deci e timpul pentru : pitirea până peste năsuc sub plapumă,micul dejun la pat şi răsfoirea cărţii mele ,pentru că în sfârşit am găsit o carte care mi-a trezit o mare curiozitatea.Este vorba despre The Secret: Power scrisă de Rhonda Byrne.Pe scurt ,această carte îţi prezintă cea mai mare putere din Univers,puterea de a obţine tot ceea ce îţi doreşti.
Majoritatea oamenilor aşteaptă cu nerăbdare venirea dimineţii de duminică,pentru a se putea trezii lângă persoana iubită,alţii pentru momentul acela când îşi beau cafeaua cocoţaţi pe fotoliu ,înveliţi într-o pătură pufoasă,unii sunt treziţi de căţelul sau pisicuţa care cere afecţiune …oricare ar fi motivul trezirii tale,atunci când o faci,zâmbeşte.

Deja sunt de două săptămâni acasă,e timpul să îmi reiau activităţile ,cum ar fi facultatea…trist dar da ,urmează sesiunea.Anul 2014 a venit cu o tonă de gânduri şi idei pentru mine,aşa că e o harababură acum,încerc să mă mobilizez şi să planific totul ca la carte,pentru că momentan nici nu ştiu cu ce să încep,”pe ce să pun mâna” şi unde să mă îndrept.Suntem optimişti  aşa că ne mobilizăm uşor şi rezolvăm toate problemele.
Tu ţi-ai băut azi cafeaua?Ai fost îmbrăţişat? Ţi-a zis cineva cât de frumos /frumoasă eşti?

DSC_0233jjDSC_0257d DSC_0258e DSC_0259ddd444 best DSC_0295ed DSC_0296f

0 Responses
  • Cosmin
    ianuarie 5, 2014

    Ciao. Daaaa, am baut cafeaua, dar nu ma imbratisat nimeni. Imi place blogul tau si pozele.Intradevar esti foarte frumoasa.Succes in noul an

    • deeamya
      ianuarie 5, 2014

      >:D< macar virtual sa fii imbratisat atunci.
      Multumesc frumos.Succes si tie

      • Cosmin
        ianuarie 5, 2014

        😀 mersi mult

  • lorenamarchis
    ianuarie 26, 2014

    Azi dimineata chiar am fost trezita de pisoiul meu. M-am simtit acasa :). Cat sunt la Cluj asa dor imi este de el :).

    • deeamya
      ianuarie 26, 2014

      Ooooo dragutu.Pai ia-l cu tine :))furiseaza-l intr-un colt al camerei si pe el.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *